Azi am oprit timpul.Numai am puterea sa scriu,imi lipsesc cuvintele,parca nu mai am aer.As vrea ca deodata sa pornesc,cu un pas rapid,in sens invers,in trecut.Prin fereastra camerei mele cufundata in semiobscuritate si tapetata ,vad o noapte adanca,rece,lucida si calma,atat de calma de parca ar vrea sa razbune toate furtunile care i-au spart echilibrul.
Mai tii minte cand zambeam,cand aveam putere sa sper ca totul e frumos si ca exista iubire?Sau atunci cand inventam cuvinte ,le spuneam si fiecare dintre noi incerca sa-si imagineze ce a vrut sa sugereze celalalt?Atunci eram eu si impreuna cu tine descoperisem un scurt rezumat al aventurii umane care se joaca zilnic in fata ochilor nostri.Dar era doar partea buna ce dureaza doar cateva momente,cat ai inspira si expira,cateva secunde acum cand ma intorc in amintire.
Uneori as vrea sa imi ajunga sa te privesc in ochi si sa inteleg totul.Iar tu sa taci.Iar in aceasta tacere care striga si se zbate in noi sa facem pace.Dar nu-mi ajunge.Vreau adevarul dintre noi,acea sinceritate ce nici macar cu noi insine nu o avem,vreau imposibilul si il caut in disperare.Poate pentru ca in ultima vreme simt ca am pierdut ceva,ceva viu.Daca asta inseamna trecere prin maturitate,atunci refuz maturitatea.Vreau sa fie totul frumos,un peisaj nostalgic,eu,tu,noi,sa facem dragoste intr-o dupa-amiaza lenesa, cand abia apune soarele si nu se mai aud nici macar porumbeii, nu se mai aude fosnetul copacilor…se aud doar bataile inimilor…Saaaauuuuu NU!!!Vreau indrazneala si rautatea pe care o am in mine sa iasa la suprafata,sa nu mai simt,sa nu mai stiu ca exista suferinta,sa fiu de piatra cum eram inainte sa apari TU.De atunci exista momente in care mi-e frica de absolut tot ce ma inconjoara,mai ales de lipsa ta,sa stiu ca nu te mai pot atinge,sa stiu ca fara tine imi pun la indoiala propria existenta.
Nu stiu daca merit tot ce mi se intampla,probabil toti spunem la fel.Nu stiu de ce m-ai inclus in lumea ta.Stiu doar de ce am stat si de ce am iesit.Tot ce pot sa fac e sa devin iar ce am fost.Neincrederea,egoismul,narcisismul pana la urma fac bine.Prind mai mult curaj si deschid fereastra.E mai multa lumina decat pot suporta,fumul de tigara se dizolva in razele soarelui proaspat rasarit.Am puterea de a continua,conteaza doar ce cred eu si asa va fi mereu.Rad si ma simt bine.Pana la urma daca nu mai esti langa mine inseamna ca nici nu trebuia sa fii si adevarul nu mai doare asa rau...Adio..
